Petrolul se teme de următorul adversar. Lucescu jr: „Nu am spus că avem obiectiv calificarea în grupe. După Viktoria Plzen mai vedem”

Petrolul se teme de următorul adversar. Lucescu jr:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a învins echipa albaneză Flamurtari, în manșa secundă a turului al II-lea preliminar al Europa League, scor 3-1. Golurile prahovenilor au fost marcate de Teixeira, De Lucas și Priso. În tur, Petrolul se impusese cu 2-0.

Petrolul s-a calificat în turul III preliminar al Europa League după două victorii obținute în fața formației albaneze Flamurtari (2-0 și 3-1). Răzvan Lucescu a declarat la final că nu a avut emoții nici măcar după ce adversarii au deschis scorul în meciul retur și că partida a fost complicată de decizia eronată a arbitrului de centru, care nu a acordat un penalty la o cădere în careu a lui Teixeira. De asemenea, antrenorul prahovenilor a lăsat de înțeles că printre obiectivele echipei sale nu se numără și calificarea în grupele Europa League.

„Nu mi-a stat inima la 1-0. Este clar că a fost un meci de luptă, anticipam asta. Albanezii s-au bătut, au avut speranță, dar experiența noastră și-a spus cuvântul. Cred că meciul ar fi fost mult mai ușor dacă primeam acel penalty în prima repriză. Așa, am fost obligați să ne închidem foarte bine și să atacăm pe contră. Meciurile acestea tur-retur sunt foarte complicate întotdeauna. De abia acum putem să ne gândim la Viktoria Plzen, viitorul adversar. Nu am declarat că obiectivul meu este calificarea în grupele Europa League. Vrem asta, dar trebuie să vedem ce se va întâmpla. Vom întâlni un adversar cu experiență mare, care a jucat anul trecut în Liga Campionilor și în primăvara Europa League. De abia după acest meci putem vorbi despre ce va fi. Șansele sunt de 50-50 la sută. Va conta mult cum ne vom prezenta la acel moment și de încrederea pe care o vom avea. Am la dispoziție un lot bun, dacă schimb un jucător, intră altul în loc de o valoare apropiată. Asta îi ajută pe toți, ne dă o anumită forță”, a spus Lucescu la DigiSport.

În turul III preliminar al Europa League, Petrolul va întâlni formația Viktoria Plzen (Cehia).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×